×
IMPLICĂ-TE

Vizita, doamnei Primar în Orașul Washington și statul Carolina de Nord în perioada 3-13 mai!

În perioada 3-13 mai 2023, Primara satului Dănceni, Victoria Butuc – Guranda împreună cu o delegație oficială constituită din reprezentați ai Cancelariei de Stat, Ministerului Educației și Cercetării a efectuat o vizită de lucru în orașul Washington și statul Carolina de Nord, din Statele Unite ale Americii. Vizita a fost efectuată în scopul realizării schimbului de experiență și de bune practici în domeniul formării profesionale a funcționarilor publici din cadrul autorităților publice.
Delegația a avut o serie de întrevederi cu oficialii americani, printre care: Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine F. Marshall – președinta Parteneriatului bilateral Republica Moldova și Carolina de Nord, Senatoarea Rachel Hunt – membră a Senatului statului Carolina de Nord, cu Deborah Ross – membră a Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului Federal al Statelor Unite ale Americii, co-președinte a comisiei de cooperare dintre Republica Moldova și Guvernul Federal American, dar și cu primarul orașului Greensboro, Nancy Vaughan.
Programul vizitei de lucru a inclus o serie de activități și seminare desfășurate de Oficiul Congresului pentru Leadership Internațional, Washington DC și Școala de Guvernare a Universității din Carolina de Nord, instituție specializată în domeniul formării profesionale a demnitarilor și funcționarilor publici. Discuțiile cu Amiee N. Wall, decana Școlii de Guvernare, au fost axate pe crearea unui parteneriat strategic de colaborare dintre Guvernul Republicii Moldova și Școala de Guvernare în ceea ce privește îmbunătățirea sistemului de formare profesională a funcționarilor publici din Republica Moldova.
Vizita s-a desfășurat în cadrul programului Open World a Parteneriatului Bilateral Carolina de Nord-Republica Moldova, finanțat de Biroul Congresului pentru Leadership Internațional, componentă a Congresului SUA și are misiunea de a prezenta liderilor în ascensiune din țările emergente importanța funcțiilor legislative în crearea și susținerea democrațiilor.
Cu respect!